Alexandru Vlahuţă : NOAPTE DE IARNĂ (traduction auvergnate en dessous)

.

NOAPTE DE IARNĂ
(NUEIT D’IVÈR)

Vîntul şuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri,
Înteţit omăţu-n spulber bate zuruind în geamuri ;
Vălmăşăg de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la caldură,
Povestesc singurătăţii – luînd vorbelor măsură –
Cît de mici şi cît de albe-s mîinile iubitei mele,
Şi ce dulce mi-e robia cînd mă-nlănţuie cu ele.

(Lou vent bufo dien la nueit, de gemegados saumucou per lei brinchos, Mai fournido, la nèu en poulvero bat lei vitros en cliquejant ; Una rumour de voutz crido dien lei niaulos. Ieu, à la chagoureto, Counti à la soulitudo – en pesant mas paraulos – Coumo lei môs de moun eimado sou blancho e pichounos, E quont m’es douç l’esclavatge quand m’encadeno en guessos.)

Şi cum stau aşa-n migala rimelor viclene, iată
Că în liniştea odăii simt, ca o suflare-nceată,
Lunecarea unei umbre… Un moşneag îmi stă-nainte ;
Zgriburit de frig spre mine tinde mînile lui sfinte,
Ca deprinse de pe cruce – mîinile de trudă şi-ndurare,
Mîini ce poartă semnul jertfei şi al durerii seculare –
Şi înţeleg fără să-mi spuie, cine-i, şi de ce a venit…
Ca un vinovat, privirea în pămînt mi-o plec smerit,
Şi-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i…
Veche temniţ-a minciunii, sub ce adevăr te nărui !

(E coumo sèi atau à chirca de rimos fugidissos, vaqui
que dien la tranquillitat de la peço sentissi un feble alé,
uno oumbro que resquilho… Un vièlh es davant ieu ;
Tridoulant de freid paro vers ieu sei môs santos
Coumo despegados de la croutz – de môs de dur trabalh e de pacienço,
De môs que portou lou sinhe del sacrifìci e de la doulour seculàrio –
E coumprendi sèns que m’hou digo, quau es e perqué es vengut…
Coumo un cupable baissi lis ueis al sòu, umilomen,
E escouti taizat coumo gouto la nèu en foundent dien si piaus…
Vièlho presou de la messourgo, souto quonho vertat t’espatarres !)

Tot e nou. Pe-o lume nouă mîndru soarele răsare.
Preot săvîrşînd o taină în altar moşneagul pare ;
Iară mîinile lui goale eu de daruri le văd pline
Şi pe cînd altă fiinţă simt că se deşteaptă-n mine,
Pe cînd gura mea-ncleştată un cuvînt nu poate spune,
Toate gîndurile mele se prefac în rugăciune…

(Tout es niòu. Soubre un mounde niòu lou souguilh glourious se levo.
Lou vièlh aparèis coumo un prèire que coumplis un mistèri à l’autar ;
E sei môs vouidos ieu lei vézi plenos de presents
E quand sentissi un aute èsse que se drevilho en ieu,
Quand ma boucho pestelado pot pas piû dire un mot,
Toutos mas pensados se mudou en pregàrios.)

Alexandru Vlahuţă


.